Şmecher la volan: cum a încercat să fenteze poliţiştii un bărbat tras pe dreapta
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Mar 2015, 14:50
- Eveniment
- Ascultă știrea

Persoana în cauză, un bărbat de 38 de ani din comuna Petru Rareş din judeţul Bistriţa Năsăud a fost oprit pe raza localităţii Cuzdrioara de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej.
Aflat la volanul unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria, el a prezentat oamenilor legii un permis de conducere emis pe numele său de către autorităţile italiene.
Nu a reuşit însă să-i păcălească, în urma verificărilor stabilindu-se că bărbatul nu figura cu permis de conducere eliberat de autorităţile italiene pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările continuă în cauză pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.