Magazin cu perle din Hawaii

Magazin cu perle din Hawaii
Primul magazin de bijuterii cu specific hawaiian din Cluj-Napoca s-a deschis pe strada Eroilor (în curtea unde se află şi Teatrul de Păpuşi “Puck”). Clujenii pot găsi aici cercei la doar câţiva lei, dar şi coliere din perle de cultură, la 250 de lei. Preţul bijuteriilor poate ajunge, însă, şi la 950 de lei pentru colierele din perle de cultură vopsite.

Administratorul firmei care operează magazinul, Richard Toth, spune că aduce materia primă direct din SUA şi că asamblează bijuteriile manual, cu ajutorul mamei sale, care îi este şi asociat. Bijuteriile sunt realizate din scoici, perle de cultură sau pietre semipreţioase, iar în magazin se găsesc şi celebrii “lei” – ghirlandele din flori care le sunt oferite turiştilor de către băştinaşii hawaiieni. “E singurul magazin de profil din Cluj. Am ales acest specific pentru că am fost fascinat de varietatea de culori a bijuteriilor din Hawaii”, a spus Richard Toth. Magazinul a fost deschis în urmă cu opt luni, iar vânzările “cresc de la o lună la alta”, potrivit administratorului.
Comenteaza