Lovit cu furca în gură de un vecin invidios pe patronii săi. Are maxilarul rupt şi mai multe vânătăi pe trup şi în zona capului

Lovit cu furca în gură de un vecin invidios pe patronii săi. Are maxilarul rupt şi mai multe vânătăi pe trup şi în zona capului
Incidentul s-a petrecut în localitatea Sălicea de lângă Cluj-Napoca.

Săptămâna trecută, vineri, în jurul orelor 22:45, Daniel B, un cioban în vârstă de 29 de ani din localitatea Sălicea, comuna Ciurila, păzea oile patronului său, Iacob R. Daniel se afla la circa 300 de metri de stână, pe o păşune închiriată de Iacob când, la un moment dat,  doi vecini din sat cu care patronul are certuri mai vechi au năvălit înarmaţi cu bâte şi furci asupra ciobanului.

„De ani de zile - cei doi şi alţi doi-trei din "haita" lor - ne tot ameninţă că ne lovesc ciobanii în cap, că ne otrăvesc animalele, şi iată că până la urmă acest lucru s-a şi întâmplat", povesteşte, cu obidă Iacob, aflat la IML Cluj împreună cu angajatul său, proaspăt ieşit din spital, după o şedere de cinci zile.

„M-au atacat noaptea doi indivizi cu bâta şi furca, iar cea mai puternică lovitură a fost cea în maxilar, cu furca metalică - pe lângă celelalte de pe trup, de la umăr şi deasupra ochiului. Mi-au spus să ies de pe terenul lor, deşi de fapt acesta e închiriat de noi, de la oamenii din sat", mărturiseşte la rândul său, cu voce stinsă, Daniel.

După mai bine de o oră, ambulanţa a venit la faţa locului şi l-a transportat pe tânăr la UPU Cluj-Napoca, unde medicii i-au acordat primul ajutor şi apoi l-au trimis la Clinica de Chirurgie Maxilofacială pentru a-i pune la loc maxilarul rupt şi deplasat de lovitura de furcă.

„Am ajuns să mănânc numai cu paiul, după ce medicii mi-au pus la loc maxilarul şi mi l-au cusut cu sârmă," adaugă cu tristeţe în priviri ciobanul. „Să vă spun ce se întâmplă. Aceşti săteni, care l-au bătut pe Daniel, ar vrea să folosească abuziv şi terenul meu, închiriat cu acte, iar pe al lor - de fapt al părinţilor, fiindcă ei nu deţin niciun metru de teren - vor să-l închirieze pe bani frumoşi altor proprietari de oi. Noi, după ce s-a întâmplat acum, o să facem plângere penală împotriva lor şi o să vedem ce va zice, până la urmă, legea," adaugă, supărat, Iacob.

După ce l-au consultat pe cioban, medicii legişti i-au eliberat acestuia un certificat în care îi recomandă 45 de zile de îngrijiri medicale.

Comenteaza