News alert Liber la zboruri din Cluj în Germania și Grecia

Liber la zboruri din Cluj în Germania și Grecia

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că de luni vor fi ridicate restricțiile de călătorie din România spre țări precum Germania, Grecia sau Ungaria.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a anunțat sâmbătă care este lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări.

Lista, care în prezent cuprinde 17 state, se va actualiza săptămânal de către Institutul Național pentru Sănătate Publică (INSP). Spre și dinspre aceste destinații se vor relua și cursele aeriene comerciale: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Elveția, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

În baza propunerii INSP, se aprobă, începând cu 15 iunie, ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din aceste state.

Zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei prevăzute la art. 1, se vor relua în condiţiile stabilite  privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către INSP în fiecare zi de luni, până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări. Lista actualizată intră în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.

Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/ locaţia declarată, se monitorizează de către INSP, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza