Lacăt pe un abator. Poliţiştii au confiscat 800 kg de carne

Lacăt pe un abator. Poliţiştii au confiscat 800 kg de carne
Descinderi la o firmă: poliţişti, inspectori veterinari şi comisari de la Protecţia Consumatorilor au controlat o societate din comuna Iara care abatorizează animale vii. Ce au găsit la abator i-a determinat să confişte tot şi să pună lacătul pe firmă timp de o lună.

Poliţiştii din cadrul Serviciul Judeţean de Investigare a Fraudelor Cluj, împreună cu inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj şi al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au descins la o firmă din Iara, în 20 martie.

Societatea, care are ca obiect principal de activitate abatorizarea şi comercializarea animalelor vii, a fost închisă pentru o lună, iar administratorul agentului economic a fost amendat cu 22.000 lei. Cantitatea de 825 kg carne de bovină, în valoare de 11.000 de lei a fost confiscată.

"Totodată, s-a dispuns suspendarea activităţii economice desfăşurată de către societatea comercială la punctul de lucru din comuna Iara, pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea remedierii deficienţelor constatate", susțin poliţiştii, fără să precizeze care au fost aceste nereguli.

 

Etichete
Comenteaza