La Oncologie în Cluj, mai rău ca la puşcărie. Reacţia dură a unui clujean la Legea recursului compensatoriu

La Oncologie în Cluj, mai rău ca la puşcărie. Reacţia dură a unui clujean la Legea recursului compensatoriu

Crima de la Mediaş, comisă de un puşcăriaş recidivist, a stârnit numeroase critici privind la legea recursului compensatoriu, în baza căreia mii de deţinuţi sunt eliberaţi anticipat. Un clujean compară condiţiile în care stau bolnavii în spitalele de stat cu cele prevăzute de în lege pentru deţinuţi.

„La Oncologia din Cluj, de exemplu, spatiul alocat unui bolnav este de 3,37 mp. În cazul recursului compensatoriu, acesta se aplică deţinutilor care sunt ”cazaţi” într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp", susţine Daniel Mihis.

"Exceptând reducerea pedepsei cu aproape un sfert din perioada condamnării, statul este obligat să despagubească infractorul din banii contribuabilior, evident. Recursul compensatoriu se aplică până în 2022, iar de acesta vor beneficia toţi criminalii, violatorii ţi tâlharii care au comis între timp noi infracţiuni. (...) sunt peste 12.000 de infractori puşi deja în libertate care vor recidiva mai devreme sau mai târziu, rata de recidivă fiind intre 60-70%", mai spune clujeanul, care întreabă "Cine le cere iertare miilor de victime? Cine le despăgubeşte? Cine le cere iertare zecilor de mii de pacienţi internaţi la ora actuală în condiţii asemenătoare cu cele din închisori? Cine-i despăgubeşte?".

Potrivit realitatea.net, în cazul crimei de la Mediaş de duminică, când un tânăr de 25 de ani a fost ucis prin înjunghiere, trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 30 de zile. Doi dintre cei trei ar fi fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă, referitor la eliberările datorate recursului compensatoriu, că, în perioada 2014-2018, dintr-un total de 14.402 deţinuţi care au beneficiat de prevederile legii, 11.851 au fost eliberaţi condiţionat, iar restul de 2.551 au fost eliberaţi la termen. De asemenea, din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu. Precizările vin după ce în ultima perioadă au fost lansate în spaţiul public critici faţă de recursul compensatoriu, întrucât mai mulţi deţinuţi eliberaţi au recidivat.

 

 

Comenteaza