La Cluj se împart ambulanțele: 48 de unități și-au găsit noi cămine

La Cluj se împart ambulanțele: 48 de unități și-au găsit noi cămine
Nu mai puțin de 48 de ambulanțe nou-nouțe și-au găsit sâmbătă un nou cămin. În prezența ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fondatorului SMURD, Raed Arafat, dar și a unei întregi delegații de politicieni, noile echipaje au fost predate cu fast către Serviciile de Ambulanță din întreaga țară.

Achiziționate în baza acordului cadru semnat în 2010, ambulanțele fac parte din cea de-a doua tranșă de echipaje ce urmează să fie livrate până la sfârșitul acestui an în scopul de a înlocui autospecialele uzate. În prima tranșă, de la mijlocul lunii septembrie, 37 de unități au plecat către 13 județe, în funcție de prioritizarea efectuată de Comisia de urgență.

"Astăzi este iarăși o etapă, este vorba de 48 de mașini, toate noi. Așa cum vedeți, oamenii sunt bucuroși că le primesc, sunt conform cererilor pe care le-am primit de la Serviciile de Ambulanță, mă bucur că am reușit al timp să le livrăm. Știu că acum o lună și jumătate ne-am mai întâlnit tot la Cluj și am livrat 37 de mașini. Atunci tot jurnaliști mă întrebau dar când va fi următoarea tranșă, peste un an, peste doi, eu le spuneam că va fi peste o lună două. Ei, uitați-vă că s-a întâmplat, iar doctorul Arafat mă asigură că mai avem parte și de altele", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

Ambulanțele, de tip B, îndeplinesc toate standardele europene, sunt dotate adecvat pentru a fi folosite la orice tip de urgență, având inclusiv sistem de telemedicină: "Ce vedeți aici sunt ambulanțe tip B. Și amplasamentul în interior și dimensiunile minime, toate sunt prevăzute ca standarde obligatorii când achiziționăm. Ca și dotare, suntem cu nimic mai jos și pot spune chiar peste dotarea care este în alte țări", a precizat Raed Arafat.

Până la sfârșitul acestui an urmează să mai aibă loc încă o tranșă de predare de ambulanțe, în care alte 50 de autospeciale 4x4 vor fi distribuite în întreaga țară.

Pe lângă ministrul Nicolae Bănicioiu și Raed Arafat, la ceremonia de înmânare a cheilor au mai participat, printre alții, ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, și liderul social-democraților clujeni, Remus Lăpușan.

Comenteaza