Ioan Irimie, clujeanul propus la şefia DNA: "Toată lumea vrea prietenia procurorului"

Ioan Irimie, clujeanul propus la şefia DNA:
Procurorul clujean Ioan Irimie, cu o vechime de 34 de ani în magistratură, a fost propus de ministrul Justiţiei pentru a prelua funcţia de şef al DNA, instituţie condusă timp de şase ani de un alt clujean, Daniel Morar.

Ioan Irimie, în prezent procuror în cadrul Serviciului Teritorial Cluj- Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), a parcurs în cei 34 de ani de carieră toate etapele ca magistrat.

După ce a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) cu media 10 la licenţă, Ioan Irimie a ajuns în 1978 procuror şi ulterior procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. Rând pe rând, Irimie a urcat în ierarhia magistraturii, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În anul 2002 ajunge procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA, în prezent DNA), la structura centrală, iar din iulie 2003 până în octombrie 2005 deţine funcţia de şef al PNA Cluj, când şeful său, Daniel Morar, îl revocă din funcţie. Irimie rămâne în cadrul DNA Cluj, ca procuror fără funcţie de conducere, până în 2006, când se transferă ca procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În 2010, îl regăsim pe Ioan Irimie, din nou, la DNA Cluj, unde lucrează şi în prezent. Ieri dimineaţă, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, l-a propus în funcţia de şef al DNA, în locul lui Daniel Morar, al cărui mandat a încetat.

Ministrul Mona Pivniceru a precizat că dintre candidaţii pentru această funcţie au fost selectaţi Claudiu Dumitrescu şi Ioan Irimie, fiind propus Irimie. Întrebată cum l-a propus pe procurorul clujean la şefia DNA, în condiţiile în care în 2005 a fost revocat dintr-o funcţie de şef al unei structuri teritoriale a Direcţiei din cauza managementului defectuos, Pivniceru a răspuns: "Domnul Irimie a parcurs toate stadiile unui procuror de DNA şi are o viziune largă, inclusiv a activităţii teritoriale a acestei structuri, lucru pe care celălalt candidat care figura pe listă, Claudiu Dumitrescu, nu-l avea".

Propunerile ministrului Pivniceru pentru funcţia de procuror general al României, în persoana magistratului Tiberiu Niţu, precum şi cea privindu-l pe Ioan Irimie au fost înaintate Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Cei doi procurori propuşi de ministru vor fi intervievaţi de CSM în 22 noiembrie, însă decizia finală de numire a celor doi va aparţine preşedintelui ţării, Traian Băsescu.

Ioan Irimie i-a anchetat pe deputatul PDSR Gabriel Bivolaru, pe Miron Cozma, în dosarul Mineriadei şi pe Ioan Sima, devalizatorul Băncii "Dacia Felix", acestea fiind cele mai răsunătoare cazuri instrumentate de procurorul clujean. Irimie îl anchetează în prezent pe Octavian Seciu, fost lider al PP DD Bistriţa-Năsăud, reţinut pentru luare de mită. La ieşirea din sediul DNA Cluj, Ioan Irimie a făcut ieri mai multe declaraţii cu privire la nominalizarea sa în funcţia de şef, la nivel naţional, al acestei structuri. "Am primit vestea cu responsabilitate, avându-se în vedere experienţa pe care o am în calitatea mea de procuror, faptul că am mai îndeplinit funcţii de conducere, atât la nivelul Parchetului General, cât şi în cadrul DNA, când această autoritate era denumită PNA. Sub aspectul procedurii, sigur că doamna ministru m-a nominalizat, dar urmează să se discute în CSM şi numirea pentru această funcţie aparţine exclusiv preşedintelui", a declarat Irimie.

Dacă va fi numit şef al DNA, Irimie spune că va avea ca prioritate "continuarea luptei împotriva marii corupţii şi a corupţiei medii", întrucât corupţia este un fenomen care afectează siguranţa naţională a României. "Mecanismul de cooperare şi verificare a Comisiei Europene impune o continuare, o accelerare a luptei împotriva corupţiei cu rezultate concrete, faţă de marea corupţie şi corupţia medie, care interesează în primul rând societatea românească şi pe noi toţi în calitate de cetăţeni", a completat procurorul clujean. În privinţa deciziei preşedintelui Băsescu de a-l numi sau nu în funcţie, Ioan Irimie a spus că este "un om încrezător" şi că are un "psihic puternic". Întrebat de relaţia sa cu Daniel Morar, Irimie a spus că se află în relaţii strict profesionale cu acesta, iar în privinţa revocării sale în 2005, din funcţia de şef al PNA Cluj, procurorul a declarat: "Dânsul a luat o decizie, eu m-am conformat, cu toate că până la urmă eu mi-am dat demisia din funcţia de procuror şef şi nu am fost revocat".

Întrebat care sunt obiectivele care trebuie urmărite pentru buna funcţionare a instituţiei pe care este posibil să o conducă, Irimie a arătat că principalele ţinte sunt "o creştere a moralităţii procurorului, a deontologiei sale, o motivare corectă a fiecărui procuror, precum şi a personalului care lucrează în cadrul DNA, o întărire a credibilităţii DNA, care se poate realiza numai prin rezultate concrete faţă de marea corupţie şi corupţia medie". Ioan Irimie spune că în cei 34 de ani de carieră nu a avut de a face cu influenţe de natură politică. Totuşi, magistratul arată că procurorii trebuie să îşi aleagă cu atenţie prietenii, din cauza intereselor pe care le-ar putea avea cei din jur.

Irimie are un salariu de 11.000 de lei lunar

Ioan Irimie deţine împreună cu soţia sa un apartament cu o suprafaţă de 65 metri pătraţi în Cluj-Napoca şi un autoturism Seat Ibiza din 2007. Are economii de peste 45.000 de euro şi 12.000 de lei. În cursul anului trecut Irimie a primit un salariu de 131.100 lei, ceea ce înseamnă o sumă de aproape 11.000 lei, lunar. Soţia sa, profesoară de muzică la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, are venituri mai modeste, de 20.000 de lei pe an. Ioan Irimie este fiul unui colonel de armată, în prezent tatăl său fiind general în rezervă. Procurorul clujean are doi fii, unul dintre ei avocat stagiar în Cluj-Napoca.

 

 

Etichete
Comenteaza