Intervenţii pentru deszăpezire pe drumuri din 14 judeţe, între care și la Cluj, şi pe mai multe tronsoane de autostradă

Intervenţii pentru deszăpezire pe drumuri din 14 judeţe, între care și la Cluj, şi pe mai multe tronsoane de autostradă

Se circulă, sâmbătă dimineața, în condiții de iarnă pe A1 și A10, dar și pe drumurile naționale din mai multe județe din țară, anunță Centrul Infotrafic.

Se circulă în condiții de iarnă pe autostrada A1, atât pe tronsonul București-Pitești între kilometrii 134-149, cât și pe întreg tronsonul Râmnicu Vâlcea-Deva. În aceleași condiții se circulă și pe autostrada A10 Sebeș-Turda.

Pe aceste sectoare se intervine cu utilaje pentru asigurarea fluenței circulației.

De asemenea, în urma ninsorilor și a lapoviței, se intervine cu autospeciale de deszăpezire pe mai multe drumuri din județele Alba, Arad, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea.

Pe autostrăzile A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești, traficul se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil umed, cu vizibilitate bună și valori normale de circulație.

Polițiștii le recomandă șoferilor să se informeze din timp cu privire la condițiile meteo și la restricțiile de trafic.

„Asigurați-vă o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, rulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să puteți efectua orice manevră în condiții de siguranță, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei”, sunt sfaturile Centrului Infotrafic.

 
 
 

Comenteaza