Întâi s-a îmbătat, apoi şi-a înjunghiat colegii de beţie

Întâi s-a îmbătat, apoi şi-a înjunghiat colegii de beţie
Un bărbat de 31 de ani este cercetat de poliţişti după ce, băut fiind, şi-a înjunghiat prietenii.

Bărbatul a fost reclamat la poliţie în dimineaţa zilei de 10 iulie, la ora 03:53, pentru vătămarea corporală a doi bărbaţi, eveniment ce a avut loc pe malul unui pârâu din Mănăştur. 

"Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că victimele, în urma unor altercaţii verbale survenite pe fondul consumului de alcool, au fost vătămate corporal de un bărbat. Victimelor, doi bărbaţi de 31, respetiv de 40 de ani, din judeţele Cluj şi Alba, li s-au cauzat leziuni în zona braţelor cu un cuţiţ. Acestea au fost transportate la U.P.U. 1 Cluj-Napoca pentru a li se acorda îngrijiri medicale", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Bărbatul suspectat pentru rănirea celor două victime a fost depistat de poliţişti la trei ore după producerea incidentului. În urma cercetărilor, s-a stabilit că perosnaa în cauză, în vârstă de 31 de ani, ar fi din judeţul Timiş.

Faţă de acesta se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „loviri sau alte violenţe", faptă prevăzută de Codul penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Comenteaza