Inginer din Cluj acuzat că a distribuit 150.000 de filmuleţe porno cu copii pe internet, arestat

Inginer din Cluj acuzat că a distribuit 150.000 de filmuleţe porno cu copii pe internet, arestat
Un inginer în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat pentru pornografie infantilă, după ce poliţiştii au descoperit în calculatorul său, în urma unei percheziţii, peste 100.000 de poze porno şi 150.000 de filmuleţe cu minori pe care acesta le distribuia pe internet.

Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA) Cluj au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul distribuia pozele şi filmuleţele pe internet.

Inginerul de 51 de ani a fost reţinut de procurorii DIICOT, iar Tribunalul Cluj a dispus, marţi, arestarea sa pentru 30 de zile, după ce, în urma unei percheziţii, în calculatorul acestuia au fost găsite peste 100.000 de poze porno şi 150.000 de filmuleţe porno cu minori.

Bărbatul a fost arestat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Potrivit poliţiştilor BCCOA Cluj, bărbatul este căsătorit şi are doi copii.

Comenteaza