Încendiu la un azil din Cluj. 20 de vârstnici evacuaţi, 6 au ajuns la spital

Încendiu la un azil din Cluj. 20 de vârstnici evacuaţi, 6 au ajuns la spital
Douăzeci şi patru de vârstnici au fost evacuaţi, marţi, dintr-un azil şase dintre aceştia fiind transportaţi la spital, în urma unui incendiu în urma căruia s-a degajat o cantitate mare de fum.

Incendiu s-a produs într-un azil din satul Sălicea, judeţul Cluj. Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat că o asistentă medicală din cadrul căminului pentru vârstnici a primit îngrijiri medicale pentru atac de panică.

"Un număr de 24 de persoane în vârstă, internate la un cămin de bătrâni din satul Sălicea, au fost evacuate din clădire în urma unui indendiu minor, dar care a degajat o cantitate mai mare de fum. Şase dintre aceste persoane au fost transportate la spital pentru posibile intoxicări cu fum, iar o asistentă medicală a primit îngrijiri la faţa locului pentru atac de panică. Din primele cercetări a rezultat faptul că incendiul a izbucnit la instalaţia de alimentare a unui televizor afat într-o camră iar fumul rezultat s-a extins în tot căminul", a spus Biriş.

Potrivit acestuia, în cazul celorlalte 18 persoane evacuate din clădire se analizează dacă vor rămâne în cămin sau vor fi mutate într-un alt azil până la curăţarea încăperii unde a izbucnit incendiul.

ISU Cluj a trimis la Sălicea mai multe echipaje medicale şi de intervenţie stingere incendii.

Comenteaza