Video Incendiu la Jucu. Patru anexe dintr-o gospodărie au luat foc / Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Incendiu la Jucu. Patru anexe dintr-o gospodărie au luat foc / Pompierii au intervenit cu două autospeciale

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu și ai Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit luni seară pentru stingerea unui incendiu care a cuprins patru anexe dintr-o gospodărie situată în localitatea Jucu Herghelie, comuna Jucu, în care erau depozitate materiale diverse.

La fața locului au ajuns două autospeciale pentru stingerea incendiilor care au acționat mai bine de o oră pentru localizarea și stingerea focarelor, fiind împiedicată extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.

O ambulanță SMURD a fost dislocată preventiv la locul accidentului, din fericire nu au fost persoane care să solicite consult medical.

 

 

Comenteaza