Update Foto INCENDIU într-un apartament din Cluj-Napoca! 20 de persoane s-au autoevacuat din bloc

INCENDIU într-un apartament din Cluj-Napoca! 20 de persoane s-au autoevacuat din bloc
| Foto: isu cluj

Un incendiu s-a produs, în cursul zilei de luni, la un imobil situat pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca.

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost alertați, de puține momente, cu privire la izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat într-un imobil cu funcțiuni mixte, de pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca.

"La fața locului s-au alocat patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări, o ambulanță și o motocicletă SMURD, unde au găsit o canapea cuprinsă de flăcări și mai multe persoane care s-au auto evacuat din apartament", a transmis ISU Cluj.

Până în acest moment nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar flăcările au fost stinse.

De asemenea, nu au fost necesare măsuri de evacuare a altor persoane din blocul de locuințe sau celelalte spații din imobil.

UPDATE: Conform pompierilor, a ars o canapea care se afla pe terasă, a fost afectată izolația exterioară, pe aproximativ 6 mp. Apartamentul se află la etajul 1, echivalent nivel 3. Se ventileaza spațiul de pe casa scării și s-au autoevacuat 20 de persoane.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost consultat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Conform primelor evaluări aceasta suferă de afecțiuni cronice.

Comenteaza