În centru cade tencuiala. Atenţie pe unde mergeţi!

În centru cade tencuiala. Atenţie pe unde mergeţi!
Tencuiala de pe clădirea istorică în care se află sediul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj a început să se desprindă şi a căzut peste două maşini.

Proprietarii a două maşini parcate pe o stradă din centrul Clujului au avut parte de o surpriză neplăcută. O bucată de tencuială de pe clădirea Academiei de Muzică s-a desprins şi a căzut în zona în care erau mai multe maşini. Din fericire, însă, autoturismele nu au fost avariate.

Cu toate acestea, fenomenul se poate repeta oricând în cazul clădirilor istorice din centrul Clujului, întrucât situaţia acestora nu este una prea fericită, iar mai multe dintre clădiri prezintă riscul unor accidentări similare.

"Ar trebui să se instituie obligativitatea purtării căştilor protectoare pentru pietoni", a scris un clujean pe Facebook.

În cazul de faţă, la locul incidentului s-a deplasat Poliţia Locală pentru a stabili exact cauzele şi s-a făcut o somaţie către proprietar, după cum au precizat reprezentanţii primăriei. De asemenea, au fost luate măsurile necesare pentru evitarea oricărui pericol, iar locul a fost împrejmuit pentru a nu permite trecerea pietonilor în zonă.

 

Comenteaza