Hoţii de lemne revin în forţă: un bărbat a fost prins transportând cherestea de 30.000 de lei

Hoţii de lemne revin în forţă: un bărbat a fost prins transportând cherestea de 30.000 de lei
Odată cu trecerea sărbătorilor de iarnă, hoţii de lemne au uitat de furtul de brazi şi au revenit la infracţiunile obişnuite. Astfel, un bărbat a fost prins transportând ilicit cherestea în valoare de 30.000 de lei.

Acesta a fost depistat în jurul orei 14:40 pe DN1 E60, pe raza comunei Gilău, în urma unui control în trafic.

Conducătorul auto, un bărbat de 27 de ani din Gorj, transporta cu un autocamion peste 27 metri cubi de cherestea, deşi avizul de însoţire secundar al mărfii era expirat. În urma verificărilor, el a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos, în valoare de circa 30.000 lei, a fost confiscat şi predat reprezentanţilor ocolului silvic.

Comenteaza