Hoț de bijuterii prins de polițiștii din Cluj. A dat o "lovitură" de câteva mii de euro

Hoț de bijuterii prins de polițiștii din Cluj. A dat o "lovitură" de câteva mii de euro

Polițiștii Secției 2 l-au reținut, luni, pentru 24 de ore pe un bărbat bănuit ca ar fi furat mai multe bijuterii.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani din județul Alba este acuzat că ar fi pătruns, cu trei zile înainte de Revelion, prin forțarea unei ferestre, într-un apartament din Cluj-Napoca situat pe strada Molnar Piuariu, de unde ar fi furat bijuterii în valoare de aproximativ 10.000 lei, spun polițiștii.

Lucrurile nu se opresc aici. În data de 12 ianuarie 2023, în timp ce se afla pe bulevardul Eroilor din Cluj, bărbatul a profitat de faptul că ușa unei locuințe era neasigurată și a intrat. În apartament a fost surprins de o persoană, motiv pentru care suspectul a luat-o la fugă.

În urma investigațiilor, bărbatul bănuit de furt a fost depistat de polițiștii clujeni și a fost condus la sediul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca. Ulterior, împotriva acestuia s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la infracțiunea de furt calificat.

loading...
Comenteaza