Breaking news Update Horvath Anna, fostul viceprimar al Clujului, condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Horvath Anna, fostul viceprimar al Clujului, condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare

Horvath Anna, fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca,  a fost condamnată într-un dosar de corupție, în care este acuzată de trafic de influență.

Fostul viceprimar, care a demisionat din funcție acum un an, a fost trimisă în judecată la sfârşitul anului trecut, alături de omul de afaceri Zsolt Fodor (Euro GSM), fiind acuzată că s-a folosit de influenţa sa din Primărie pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare pentru acesta.

Curtea de Apel Cluj a condamnat-o la 2 ani și 8 luni cu executare, după ce Horvath Anna a refuzat să presteze munca în folosul comunității. Decizia instanței nu este definitivă, putât fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.

Conform soluţiei instanţei, care nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, Anna Horvath a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat concursul de infracţiuni şi a contopit pedepsele, rezultând pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de doi ani, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de doi ani şi opt luni închisoare în regim de detenţie. Instanţa i-a interzis fostului viceprimar, pe o durată de doi ani, exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi i-a confiscat suma de 20.000 lei.

În aceeaşi cauză, omul de afaceri Zsolt Fodor (Euro GSM) a primit 2 ani şi 6 luni cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii pentru cumpărare de influenţă şi la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani.

Şi în cazul său, s-a constatat concursul de infracţiuni, iar pedepsele au fost contopite, rezultând doi ani şi şase luni de închisoare. Totuşi, judecătorul a decis să suspende executarea pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de trei ani. Omul de afaceri nu va putea fi ales doi ani în funcţii publice şi va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Ce spune sentinţa Curţii de Apel

"Condamnă pe inculpata H.A. (Horvath Anna - n.red.) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.p. cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatei pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice. Face aplicarea art.65 şi 66 lit.a C.p.

În baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b, 76 C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani. În baza art.38 alin.1 C.p. constată concursul de infracţiuni, iar în baza art.39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele aplicate, inculpata executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, aceasta executând în final pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art.45 alin.1 şi 5 C.p., în baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatei pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi face aplicarea art.65 şi 66 lit.a C.p.

În baza art.291 alin.2 C.p. confiscă special de la inculpată suma de 20.000 lei.

Condamnă pe inculpatul F.Z. (Fodor Zsolt - n.red.) pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art.292 alin.1 C.p. cu aplic. art.6 din Legea nr.78/2000 şi art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art.66 lit.a C.p. interzice inculpatului pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice. În baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b,76 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art.38 alin.1 C.p. constată concursul de infracţiuni, iar în baza art.39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele aplicate, inculpata executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aceasta executând în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.45 alin.1 şi art.66 lit.a C.p. interzice inculpatului pe o durata de 2 ani exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice.

În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul A.F.M.-C. Cluj sau la RADP Cluj, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse.

Obligă inculpaţii la plata în favoarea statului a câte 6000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.03.2018. În baza art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 admite cererea formulată de inculpate H.A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin.3 C.p.p. şi, ca urmare, dispune sesizarea Curţii Constituţionale. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.03.2018."

Care sunt acuzaţiile

Horvath Anna a demisionat din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în 21 martie 2017, după ce în 20 decembrie 2016 a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani. În același dosar a fost deferit justiției, în stare de libertate, omul de afaceri Zsolt Fodor, acuzat de cumpărare de influență și de spălare a banilor.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că faptele de care sunt acuzaţi cei doi au fost săvârşite în perioada februarie - mai 2016. "Inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice.

Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire", se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, pe 13 mai, Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea a 60 de abonamente, în valoare totală de 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

"Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă 'agreată' de inculpata Horvath Anna", se menţionează în comunicatul DNA. Procurorii au dispus în acest caz măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil care îi aparţine Annei Horvath.

Mai mult, ANI a anunțat că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și a identificat indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în materie penală de către Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, în acest caz fiind sesizată și DNA.

"În perioada exercitării mandatului de viceprimar 2012 - 2016, a participat la ședința CL Cluj-Napoca în cadrul căreia a fost adoptată o hotărâre prin care s-a dispus alocarea sumei de 90.000 lei către Asociația Claudiopolis - Asociația pentru Dezvoltarea Comunității în cadrul căreia Horvath Anna deține calitatea de președinte și alocarea sumei de 30.000 lei Universității Sapientia, din partea căreia persoana evaluată a beneficiat de foloase prin intermediul contractelor încheiate în calitate de cadru didactic", se precizează într-un comunicat al ANI.

Comenteaza