Gură de aer pentru universităţile clujene: Ministerul Educaţiei deblochează 2.400 de posturi
- Scris de Cristina Pirvu
- 15 Iun 2012, 23:01
- Eveniment
- Ascultă știrea

Gură de aer pentru cele şase universităţi de stat clujene după ce Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a anunţat că va debloca 2.381 de posturi în sistemul universitar de stat. La Cluj, universităţile au vacante câteva sute de posturi pentru profesori universitari, lectori, asistenţi universitari, conferenţiari sau cercetători.
"Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 13 iunie, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs în anul 2012 a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Astfel, universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începând cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%", au transmis reprezentanţii MECTS printr-un comunicat de presă. Practic, la nivel naţional, vor putea fi deblocate 2.381 de posturi didactice vacante. "Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţământ superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încât scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţământ superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţământ superior de stat în anul universitar 2011-2012", a transmis, în acelaşi comunicat, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Cea mai mare universitate din Cluj, Babeş-Bolyai (UBB), a cerut deblocarea a puţin sub 200 de posturi. "Noi am cerut deblocarea a 165 de posturi vacante", a declarat Laura Irimieş, purtătorul de cuvânt al UBB. Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică Gheorghe Dima crede că măsura deblocării posturilor este una benefică. "Fiecare universitate va înainta o situaţie cu posturile vacante. Trebuie să vedem cum vom acoperi aceste posturi din punct de vedere financiar. Este o măsură binevenită pentru că foarte mulţi profesori s-au pensionat şi nu am putut să îi înlocuim. Ministerul trebuie să vadă în ce fel se va face această deblocare de posturi. Avem 80 de posturi vacante: şase posturi de profesori, opt de conferenţiari, 45 de lectori şi 21 de asistenţi", a explicat Vasile Jucan.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) are nevoie şi ea de mai mulţi universitari care să ocupe cele 80 de posturi vacante în cadrul instituţiei. "Avem 80 de locuri vacante pe toată universitatea. Sunt posturi de profesori, asistenţi, şefi de lucrări", a declarat Daniel Sârb, purtătorul de cuvânt al UTCN. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) are peste 200 de posturi vacante în cadrul instituţiei. " În total, avem 223 de posturi vacante, din care 101 sunt pentru asistenţi universitari şi 122 pentru şefi de lucrări", a spus Cristina Pocol, purtătorul de cuvânt al USAMV.
Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu nu au transmis date cu privire la numărul de posturi vacante în cadrul instituţiei. "Conducerea UMF Cluj salută decizia guvernului de a scoate la concurs posturile didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Pentru moment, aşteptăm o informare oficială şi precizări privind metodologia de concurs din partea MECTS pentru a putea demara procedurile de ocupare a posturilor în condiţiile legii", au transmis reprezentanţii UMF Cluj. "E o măsură care trebuia să vină de mult, e o măsură reparatorie. Avem în jur de 15 posturi vacante pe care vrem să le scoatem la concurs, din care patru pentru profesori universitari, şase pentru conferenţiari şi cinci pentru lectori", a declarat Radu Solovăstru, rectorul Universităţii de Artă şi Design.