Video Gest SUPERB al unui băiețel din Cluj. S-a apucat să strângă gunoaiele dintr-un parc: „Ai făcut un întreg oraș să zâmbească”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 14:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un băiețel de nici 6 ani din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj, a oferit o adevărată lecție de bun simț și spirit civic.
Filmulețul cu copilul în acțiune a fost postat chiar de primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, pe pagina sa de Facebook.
„Povestea unui mic gospodar pe trotinetă!
Într-o zi obișnuită de primăvară, în cartierul Șarât din Câmpia Turzii, s-a petrecut ceva tare frumos. Un băiețel de nici 6 ani a făcut mai mult decât să se plimbe: a dat o adevărată lecție de bun-simț și grijă pentru natură. Cu o naturalețe dezarmantă, a început să adune gunoaiele din parc – hârtiuțe, ambalaje, tot ce au lăsat în urmă cei care n-au învățat, încă, ce înseamnă respectul pentru spațiul public.
N-a fost trimis de nimeni, nu i-a spus nimeni ce să facă. Pur și simplu, a făcut ce a simțit: că locul trebuie să fie curat. Iar gestul lui simplu ne-a dat tuturor de gândit. Educația primită acasă, exemplul părinților și firea lui bună au fost mai puternice decât orice campanie sau afiș. Îți mulțumim, micuțule și felicitări părinților tăi! Ai făcut, prin gestul tău, un oraș întreg să zâmbească”, a afirmat edilul Lojigan.