Geoană: Decizia CNAIM a PSD este nulă, neaudierea părţilor atrage nulitatea absolută a deciziei

Geoană: Decizia CNAIM a PSD este nulă, neaudierea părţilor atrage nulitatea absolută a deciziei
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine, într-un comunicat remis, duminică seară, agenţiei MEDIAFAX, că decizia CNAIM a PSD este nulă pentru că a fost luată fără audierea părţilor, ceea ce înseamnă, potrivit fostului preşedinte al formaţiunii, că hotărârea nu produce consecinţe.

"Decizia de astăzi, 13 noiembrie 2011, a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD este nulă de drept din perspectiva Statutului PSD şi reprezintă o nulitate absolută din punctul de vedere al Legii Partidelor Politice, întrucât neaudierea părţilor atrage nulitatea absolută a deciziei. Fiind nulă din toate punctele de vedere, decizia nu produce consecinţe", scrie Geoană în comunicat.

El menţionează că prin aprobarea Statutului nou în 2010, vechea Comisie şi-a încheiat de drept existenţa şi mandatul.

"Noua Comisie trebuia să analizeze sesizarea BPN în format de 9 membri, nu de 48 de membri. Astfel, statutul PSD‬ prevede la art. 162 alin.(3): Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală este alcătuită din 9 membri aleşi direct de Congres, câte unul pe fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, propuşi de organizaţiile PSD constituite pe raza teritorială a acestora şi un membru propus de Preşedintele PSD. Având în vedere cele de mai sus, formula în care s-a întrunit Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală, cu 48 de membri, este nestatutară", scrie Geoană.

El menţionează că modul în care s-au desfăşurat lucrările de duminică ale Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală contravine prevederilor din Legea Partidelor Politice,‬ care stipulează la articolul 15 că este obligaţia Comisiei de Arbitraj să funcţioneze conform unui regulament aprobat de organul statutar, care trebuie să asigure părţilor dreptul la opinie şi dreptul de a se apăra, precum şi proceduri echitabile de decizie.

"‪Absenţa prezentării şi dezbaterii motivelor reale confirmă solicitarea mea de recuzare a preşedintelui Comisiei.‬ Prin abuz şi intimidare, preşedintele Comisiei a impus o decizie cu deznodământ anunţat. Este un precedent periculos, care pune în pericol instituţiile partidului, discreditează ideea de democraţie şi imparţialitate. Este o nouă pată pe imaginea partidului care putea fi şi trebuia evitată. Modul în care s-au desfăşurat lucrările de astăzi ale Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD nu are nimic de-a face cu un partid democratic şi modern. Exista o datorie faţă de membrii PSD ca şedinţa de astăzi a Comisiei să fie una corectă şi serioasă, din respect faţă de sutele de mii de membri ai PSD.", scrie fostul preşedinte al partidului.

El precizează că a adresat o solicitare scrisă membrilor Comisiei de Integritate în care le-a cerut să analizeze şi să cerceteze cine se face vinovat pentru manipularea grosolană la care a fost supus BPN‬ al PSD prin intermediul unui material care ar fi conţinut argumente juridice care atestau că rocada de la şefia Senatului este posibilă.

"Membrii BPN au fost manipulaţi să creadă că este posibilă o simplă înlocuire fără o revocare prealabilă şi trebuie să vedem cine a provocat şi din ce motive a provocat această manipulare grosolană. ‪Am încredere că forurile statutare ale partidului vor face ceea ce simulacrul de azi nu a făcut‬: restabilirea adevărului şi găsirea soluţiilor pentru păstrarea unităţii şi a credibilităţii partidului şi a Opoziţiei", scrie Geoană.

CNAIM a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri, excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

În momentul în care Mircea Geoană a ajuns la sediul PSD şi a ţinut o scurtă declaraţie de presă înainte de a intra în şedinţa CNAIM, un membru al Comisiei, care s-a recomandat Mariana Negoiţă, de la PSD Sector 3, a ieşit din sediu şi a anunţat că s-a decis excluderea lui Geoană din PSD, ea declarându-se revoltată că hotărârea s-a luat fără ca Geoană să fie audiat şi cu "încălcarea prevederilor Statutului PSD".

Ulterior, preşedintele CNAIM a PSD, Dan Şova, a anunţat oficial decizia Comisiei de a recomanda CExN al formaţiunii excluderea lui Mircea Geoană din partid, precizând că preşedintele Senatului nu a anunţat că va participa la şedinţa de duminică a acestui for.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la ieşirea din sediul PSD, unde venise la şedinţa CNAIM a PSD şi de unde a ieşit în câteva minute, că este consternat de modul în care Comisia a luat decizia în cazul său, menţionând că regretă situaţia şi face apel la calm.

Geoană a menţionat că există frământări şi nemulţumiri la baza partidului, adăugând că speră încă într-o soluţie care să însemne o rezolvare pozitivă pentru situaţia din partid.

Decizia de duminică vine pe fondul unor tensiuni care au marcat evoluţia partidului în ultimii ani.

 

Etichete
Comenteaza