Fost ministru al Sănătății, despre referendumul pentru familie: Este răspunsul unei întrebări pe care nu a pus-o nimeni

Fost ministru al Sănătății, despre referendumul pentru familie: Este răspunsul unei întrebări pe care nu a pus-o nimeni

Vlad Voiculescu spune că referendumul pentru redefinirea familiei nu își are locul în momentul actual în România, care se confruntă cu mari probleme pe planul sănătății și educației.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, prezent marți la Cluj, a declarat că referendumul din 6-7 octombrie nu își are rostul, cu atât mai mult cu cât nu au existat presiuni pentru acordarea dreptului la căsătorie persoanelor de același sex.

"Referendumul este răspunsul unei întrebări pe care nu a pus-o nimeni. Nu au existat presiuni nici din partea populației, nici de la Uniunea Europeană pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex. Nu vreau să  discut prea mult pe marginea subiectului, pentru că nu vreau să îi fac jocul lui Dragnea", a transmis Voiculescu.

Fostul ministru a mai spus că, în momentul de față, familiile din România se confruntă cu probleme grave în domeniul sănătății și al educației, iar acestea ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern.

"În România, este mare nevoie să fie construite spitale și școli, nu să fie aruncați banii pe un referendum care dezbină societatea și încurajează separarea indivizilor în două tabere. Românii au nevoie să fie uniți. Referendumul încurajează discriminarea anumitor grupuri ale societății. Așa cum un medic îi tratează pe pacienți, indiferent de orientarea sexuală, statul nu ar trebui nici el să facă diferențe între cetățeni", a conchis omul politic.

Referendumul pentru redefinirea familiei va avea loc în 6 și 7 octombrie.

Comenteaza