Foc continuu la Urgenţele din Cluj, noaptea trecută. Cum i-au tratat pe pasagerii avionului prăbuşit VIDEO

Foc continuu la Urgenţele din Cluj, noaptea trecută. Cum i-au tratat pe pasagerii avionului prăbuşit  VIDEO
La Unitatea de primire a urgenţelor din Cluj, azi-noapte s-a lucrat la foc continuu. Întregul personal, medici, asistente şi brancardieri, a fost chemat la serviciu pentru a trata victimele accidentului aviatic din Apuseni. Trei dintre cei cinci au suferit intervenţii chirugicale şi se află internaţi la terapie intensivă, dar au fost stabilizaţi şi sunt conştienţi. Un al patrulea pacient, medicul Radu Zamfir, a fost externat la cerere şi a plecat la Bucureşti cu o cursă aviatică de linie.

Vestea că un avion s-a prăbuşit în Apuseni şi că pasagerii acestuia sunt răniţi a declansat alarma la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Cluj. Întregul personal al spitalului a fost chemat la serviciu pentru a primi victimele. Desi avionul s-a prabusit la ora 4 dupa-amiaza, epava a fost gasita abia la ora 21:00, iar primul rănit a ajuns la Urgenţe la ora 2 şi 35 de minute, in timp ce ultimul a fost preluat de medicii de la UPU la 4.40.

De-a lungul nopţii, dar şi al zilei de astăzi, 3 dintre pacienţi au suferit operaţii ortopedice şi de chirurgie plastică. Ei se află internaţi la secţia de terapie intensivă. Medicii spun că nu au apărut complicaţii şi că răniţii sunt conştienţi.

Unul dintre răniţi a fost externat deja, pe proprie răspundere. Este vorba de medicul Radu Zamfir, cel care a sunat la 112 după prăbuşirea avionului şi care le-a acordat primul ajutor celorlalţi pasageri ai avionului. Acesta a plecat astazi cu avionul la Bucureşti. Cel mai grav rănit este copilotul Răzvan Petrescu, cu fracturi la ambele picioare. Medicii de la UPU susţin că niciunul dintre pacienţi nu se afla, în momentul în care a fost găsit de echipele de salvare, în şoc hipotermic.

În avion se aflau 7 pasageri: pilotul Adrian Iovan, care a murit, copilotul Răzvan Petrescu, medicii Valentin Calu, Radu Zamfir, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu, dar şi rezidenta Aurelia Ion, a doua victimă decedată în urma tragediei.

Reporter: Ionel Lespuc
Imagine: Florin Dan

 

Comenteaza