Update Video Foto Grav accident de circulaţie pe DN1 în Cluj. Doi minori şi un adult au fost transportaţi la spital cu elicopterul SMURD

Grav accident de circulaţie pe DN1 în Cluj. Doi minori şi un adult au fost transportaţi la spital cu elicopterul SMURD

Fetiţă preluată cu elicopterul SMURD după ce a fost rănită într-un accident în judeţul Cluj

Sâmbătă seara a avut loc un grav accident de circulaţie în judeţul Cluj, pe DN1,  în care doi minori şi un adult au fost grav răniţi. A fost solicitată intervenţia elicopterului SMURD pentru a fi transportaţi la spital. 

UPDATE Informaţii IPJ Cluj:

"Conducătorul unui autoturism, care se deplasa pe DN1, din direcţia Huedin spre Oradea, a pierdul controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sensul opus, iar ulterior cu un alt autoturism. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma evenimentului, unul dintre conducătorii auto implicaţi şi 2 minori de 8 ani, pasageri în autoturismul condus de acesta, au fost transportaţi la o unitate medicală", a anunţat IPJ Cluj.

____________________________________________________________________________________

UPDATE informaţii ISU Cluj:

Două autospeciale, două echipaje SAJ și un elicopter SMURD au fost dislocate pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma unui accident rutier produs între localitățile Bologa și Morlaca.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 18.50, iar la fața locului au găsit trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

Patru adulți și doi copii au fost consultați la fața locului, dintre care copii și un adult au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, precum și un adult ca însoțitor al minorului.

Toate persoanele transportate la spital erau în stare de conștiență și cooperante. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de siguranță la locul accidentului.

_________________________________________________________________

Elicopterul SMURD a preluat o fetiță implicată într-un accident care a avut loc între localităţile clujene Bologa și Morlaca, a anunţat ISU Cluj.

Accidentul de circulație s-a produs sâmbătă, 31 iulie, în jurul orei 19.30, pe DN1, Cluj - Oradea, în satul Bologa, comuna Poieni, fiind implicate trei autoturisme și un TIR, conform informaţiilor martorilor. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a transmis că va reveni cu detalii despre accident.

Comenteaza