Fetiță de 1 an și 5 luni, resuscitată de medici și transportată de urgență la Cluj, după ce s-a înecat cu o alună

Fetiță de 1 an și 5 luni, resuscitată de medici și transportată de urgență la Cluj, după ce s-a înecat cu o alună

Clipe de panică pentru o familie din Sebiș, județul Bistrița-Năsăud, după ce fetița lor, în vârstă de doar un an și cinci luni, s-a înecat cu o alună.

Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de duminică, 1 martie, când micuța a luat aluna și a băgat-o în gură, însă nu a reușit să o înghită, iar aceasta i-a blocat căile respiratorii, infomează Bistrițeanul.ro.

Părinții au încercat să o ajute, însă, nereușind să elibereze tractul respirator, au apelat imediat la 112. Echipajul medical sosit la fața locului a intervenit de urgență, iar în timpul transportului către Unitatea de Primiri Urgențe SMURD din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, medicii au depus eforturi susținute pentru a o menține în viață.

Fetița a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitată de echipajul medical.

Potrivit declarației oferite pentru sursa citată de către Camelia Strungari, purtător de cuvânt al spitalului, „la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă astăzi, la ora 15:53, o fetiță de 1 an și 5 luni cu stop cardio-respirator resuscitat și insuficiență respiratorie severă, ca urmare a aspirației unui corp străin. După tratamentul și îngrijirile acordate în UPU Pediatrie, pacienta a fost transferată la ora 17:10 cu elicopterul SMURD la UPU Pediatrie Cluj-Napoca”.

Ulterior stabilizării inițiale, micuța a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată de urgență la UPU Pediatrie Cluj-Napoca, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Familia mai are un băiețel, iar părinții au pornit și ei spre Cluj imediat după decolarea elicopterului, trăind momente de profundă îngrijorare și speranță.

Comenteaza