Festivalul Electric Castle paralizează traficul în zona comunei Bonțida din Cluj / Care sunt rutele alternative

Festivalul Electric Castle paralizează traficul în zona comunei Bonțida din Cluj / Care sunt rutele alternative
| Foto: Imagine cu caracter generic

Trafic aglomerat pe principalele artere din județul Cluj și pe căile de acces către zona festivalului Electric Castle. Poliția Cluj transmite după prima seară de petrecere Bonțida care sunt rutele alternative. 

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj va asigura, pe întreaga durată a festivalului Electric Castle, desfășurat în perioada 16–19 iulie, în localitatea Bonțida, un dispozitiv integrat de ordine și siguranță publică, format din peste 700 de polițiști, care vor acționa zilnic pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, gestionarea traficului rutier, precum și intervenția la evenimentele sesizate.

Având în vedere numărul mare de participanți, se estimează o creștere semnificativă a valorilor de trafic pe principalele artere din județ și pe căile de acces către zona festivalului.

Pentru prevenirea aglomerării și asigurarea fluenței circulației, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj recomandă conducătorilor auto să utilizeze, după caz, următoarele rute alternative:
• Pentru direcția Cluj-Napoca – Gherla / Dej / Bistrița:
o Cluj-Napoca – Apahida – DN16 – Mociu – Sânmărtin – Dej / Reghin.
• Pentru direcția Cluj-Napoca – Bonțida – Gherla:
o Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Gădălin – Iclod – Gherla, cu evitarea traversării centrului localității Bonțida.
• Pentru participanții care se deplasează dinspre Gherla / Dej către Cluj-Napoca:
o Gherla – Iclod – Gădălin – Jucu – Apahida – Cluj-Napoca;
o Gherla – Iclod – Fundătura – DJ 161 – DJ 109A – Chinteni – Cluj-Napoca.

Accesul în zona festivalului va fi reglementat prin semnalizare rutieră temporară și monitorizat permanent de echipaje ale Poliției Rutiere, în vederea prevenirii blocajelor și producerii accidentelor de circulație.

Pentru evitarea aglomerației, recomandăm participanților să utilizeze, pe cât posibil, mijloacele de transport puse la dispoziție de organizatori sau alte alternative de transport și să limiteze deplasările cu autoturismul personal.

Totodată, adresăm participanților rugămintea de a respecta indicațiile polițiștilor și ale celorlalte structuri implicate în misiuni, de a manifesta prudență în trafic și de a adopta un comportament preventiv și responsabil, astfel încât festivalul să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții, a itansmis IPJ Cluj. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .