Festivalul plăcintelor va avea loc într-o comună din Cluj! VEZI programul și cine va urca pe scenă

Festivalul plăcintelor va avea loc într-o comună din Cluj! VEZI programul și cine va urca pe scenă
| Foto: agerpres - arhiva

„Festivalul plăcintelor”, eveniment aflat la prima ediție, se va desfășura în comuna clujeană Bobâlna, duminică, 16 iulie 2023.

Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Bobâlna, festivalul se desfăşoară cu participarea comunității locale, dornică de a-şi păstra și promova gastronomia, obiceiurile și cultura tradițională.

Activitățile vor debuta la ora 12:00, când va fi săvârşită o slujbă de Te Deum, la Monumentul Eroilor din centrul comunei. Apoi, de la ora 14:00, iubitorii de cântec și tradiții se vor bucura de un spectacol folcloric, susținut de artişti şi ansambluri de renume.

Vor evolua: Aurel Tămaș și Băndași de la Cluj, losif Rusu, Cristina Beldean Moşuțan, Adrian Socaciu, Melisa Cuc și Claudiu Ciotleuş, alături de Orchestra profesionistă ,,Cununa Transilvană" a Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteş. În scenă vor urca Claudiu și Raisa Moldovan, dar și tinerii interpreți clujeni: Larisa Gurzău, Dragoş Câmpean, Roxana Maria Pop, Ştefania Viorela Cotîrlă, Adela Burcă și Paul Sâmbotelecan.

Momente de joc tradițional vor fi prezentate de membrii grupului „Jijicanii" din cadrul Asociației „De la lume adunate şi-napoi la lume date, coordonatori și instructori Corina Cristuțiu și Daniel Rusu.

În cadrul evenimentului, cu spriinul Asociației ,,Porți către Suflet", va fi vernisată o expoziție de pictură, lucrări ce aparțin Cristinei Berei, elevă la Colegiul Național „Andrei Mureşanu" din Dej, dar se vor desfăşura şi ateliere pentru copii: sculptură, pictură, desen și țesut.

Totodată, va fi organizată o mică expoziție de animale, pregătite pentru interacțiunea educativă cu tinerii participanți, dar și plimbări cu trăsura.

Festivalul plăcintelor va avea loc într-o comună din Cluj! VEZI programul și cine va urca pe scenă

Comenteaza