Femeia care și-a aruncat copilul nou-născut în gunoaiele de la Pata Rât, de negăsit. Poliția cere ajutorul populației

Femeia care și-a aruncat copilul nou-născut în gunoaiele de la Pata Rât, de negăsit. Poliția cere ajutorul populației
| Foto: Facebook

Polițiștii clujeni fac un apel către populație pentru identificarea femeii care și-a aruncat bebelușul la gunoi.

Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!

Au trecut șase zile de când trupulul unui nou-născut a fost găsit decedat printre deșeurile de la Pata Rât.

Polițistii au o sarcină grea în a identifica femeia care și-a aruncat bebelușul la gunoi, deoarece la groapa de gunoi ajung deșeuri din tot județul.

În acest context, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj (IPJ Cluj) face un apel către populație prin care cer sprijin. Oricine are o informație despre acest caz, este rugat să se prezinte la Poliție sau să apele la 112.

"Aveți informații care pot sprijini ancheta? La data de 14 februarie, în contextul manipulării deșeurilor din municipiul Cluj-Napoca, în zona rampei de deșeuri din Pata Rât a fost găsit cadavrul unui nou-născut. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj sunt efectuate activități de căutare a femeii care a dat naștere copilului. În contextul acestui tragic eveniment, adresăm comunității rugămintea de a veni în sprijinul anchetei.

Persoanele care pot furniza informații despre femeie sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit 112! Precizăm că apelul nostru nu este adresat doar cetățenilor municipiului Cluj-Napoca", au transmis polițiștii clujeni.

Comenteaza