Facultatea de Construcții, la ceas aniversar - 70 de ani de învățământ superior tehnic în inginerie civilă din Transilvania

Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), aniversează 70 de ani de învățământ superior tehnic în inginerie civilă.

Evenimentul deosebit de important, atât pentru UTCN cât și pentru comunitatea urbei în care trăim, este marcat în cadrul Conferinței „C70 Tradiție și Inovare în Inginerie Civilă”.

Programul manifestărilor organizate cu această ocazie are loc în perioada 8 - 11 noiembrie și va reuni personalități din domeniu, precum și de la universități de profil din țară. În cadrul conferinței sunt anunțate teme de actualitate din domeniu, precum AI în constructii, RMN în constructii, Educație și antreprenoriat în ingineria civilă, Promovarea eficienței energetice și sustenabilității clădirilor, Abordări numerice în evaluarea concentrației de radon în spații interioare, Reconstituirea 3D a imobilelor monumentelor istorice prin măsurători topografice și fotogrammetrice aeriene etc.

Decanul Facultății de Construcții, Doamna Prof. dr. ing. Daniela Manea, a subliniat că „manifestările dedicate acestui moment de referință vor oferi posibilitatea schimburilor de idei și cunoștințe, precum şi împărtășirea experienței în domeniul vast al construcțiilor prin prezentările şi dezbaterile ce vor avea loc în cadrul evenimentului. O vedere de ansamblu a cercetării, proiectării şi a mediului economic în domeniul construcțiilor, precum și tendințele de dezvoltare a acestora, se va obține prin alăturarea profesioniștilor din mediul academic şi a celor angrenați în activitatea practică”.

Evenimentul care marchează șapte decenii de învățământ superior tehnic de construcții la Cluj-Napoca, va aduce împreună invitați de renume din domeniu, precum Acad. Dan Dubina, antreprenorii Cristian Erbașu și Laurențiu Plosceanu, reprezentați ai facultăților partenere din țară, dar și din alianța europeană EUt+ (European University of Technology), cercetători de la diferite institute de cercetare-dezvoltare, dar și specialiști ai mediului socio-economic, precum și studenți laureați ai unor concursuri internaționale în domeniu, precum Seismic Design Competion - SDC (Statele Unite ale Americii) și Pasta Bridge (Budapesta, Ungaria).

Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 8 noiembrie, de la ora 10, în Aula Igor Tertea, de pe strada George Barițiu nr. 25. Programul conferinței poate fi consultat aici https://c70.utcluj.ro/program-conferinta/.

Comenteaza