Expoziție inedită de mărțișoare pictate pe sticlă la Cluj. Unde le pot vedea doritorii

Expoziție inedită de mărțișoare pictate pe sticlă la Cluj. Unde le pot vedea doritorii
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, împreună cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, instituții de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, sărbătoresc venirea primăverii printr-o inedită expoziție de mărțișoare pictate pe sticlă.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, aceste minunate simboluri ale primăverii sunt realizate de Mirela Lupuțan, meșter iconar din Huedin, în atelierul din cadrul Serviciului de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Huedin. Expoziția va fi deschisă în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, în perioada 1-10 martie a.c.

Tehnica realizării acestor mărțișoare este cea tradițională, precum în cazul icoanelor. Pictura se face pe dosul sticlei, în tehnica numită „în oglindă”, diferența față de icoană constând în faptul că desenul este liber, nefiind folosit un izvod sau un șablon. Culorile vii își dau mâna pentru a prevesti și ele mult așteptata venire a primăverii. Ghiocei, flori de câmp, femei în port popular, îngerași sau adaptarea temei iconografice „Maica cu Pruncul”, sunt așezate frumos pe sticlă, ilustrând sensibilitatea autoarei, care mărturisește că iubește tradiția și florile din grădina bunicii.

Ideea de a realiza mărțișoare pe sticlă i-a venit Mirelei Lupuțan în momentul în care a observat că, după ce meșterul glăjer din Huedin tăia sticlele pentru icoane, rezultau mici bucăți de sticlă, pătrate sau dreptunghiulare, pe care ea a găsit de cuviință să nu le arunce.

Astfel, în preajma venirii primăverii, aceste bucăți de sticlă prind viață sub forma unor inedite și delicate mărțișoare, realizate cu multă dragoste și migală. Ca orice meșter adevărat, Mirela Lupuțan transmite mai departe această minunată tehnică copiilor din cadrul Cercului de pictură pe sticlă din Huedin.

Comenteaza