Explozie în sediul FMI de la Paris. O persoană a fost rănită

Explozie în sediul FMI de la Paris. O persoană a fost rănită
În urma exploziei care a avut loc, joi, la sediul din Paris al Fondului Monetar Internațional (FMI), persoanele aflate în zonă au fost evacuate de poliţie.

O persoană a fost rănită ușor pe mâini și pe față, astăzi, la deschiderea unei scrisori care a explodat la sediul din Paris al Fondului Monetar Internațional (FMI), potrivit unor surse din cadrul poliției, relatează Le Figaro.

Potrivit primelor informaţii, cauza exploziei care a avut loc joi în clădirea situată în apropiere de Arcul de Triumf din Paris, ar putea fi un dispozitiv de tip petardă.

Asistentul manager, care a deschis plicul în jurul orei 11:30, a suferit "unele arsuri", declară o sursă din cadrul poliției.

Mai multe persoane au fost evacuate "ca măsură de precauție".

Miercuri, la Berlin, a fost descoperit în Ministerul Finanțelor din Germania un "amestec exploziv". Pachetul ar fi fost trimis din Grecia cu adresa expeditorului falsă.

 

Comenteaza