EVENIMENT. Turism montan pentru părinţi şi copii în Apuseni

EVENIMENT. Turism montan pentru părinţi şi copii în Apuseni
O tabără de cicloturism montan adresată părinţilor pasionaţi de sejururi montane şi copiilor acestora va începe mâine, sub genericul "Apuseni Family Bike Camp 2010". Tabăra este organizată de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) şi va avea loc pe Valea Arieşului.
„Scopul principal al acţiunii este să ofere tinerilor părinţi, şi în special mamelor, posibilitatea de a continua să facă sejururi montane pe bicicletă şi pe jos, în ciuda faptului că timpul disponibil le este mai redus şi forma fizică şi nivelul de antrenament nu mai este cel din trecut, fără să trebuiască să se despartă mai multe zile de cei dragi”, au menţionat reprezentanţii CCN Cluj.

La tabără vor participa opt familii. în fiecare zi participanţii vor fi împărţiţi în două grupe, una formată din câte unul dintre părinţi din fiecare familie şi din copiii lor, care vor participa la plimbări pe jos şi la jocuri pe pajişti. A doua grupă va fi formată doar din părinţi şi va face câte o excursie în circuit, pe jos sau cu bicicleta, urmând ca rolurile părinţilor să se schimbe.

Scopul taberei îl constituie şi promovarea turismului nemotoprizat, au mai menţionat reprezentanţii CCN Cluj. 
Comenteaza