EVENIMENT. Operatori de catering închişi de Protecţia Consumatorului
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:05
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
La nouă din zece operatori de servicii de catering din Cluj au fost găsite nereguli de către comisarii de la Protecţia Consumatorului, într-un control care a avut loc în ultimele două luni.
Cel puţin jumătate dintre firmele controlate au fost închise până la remedierea deficienţelor, potrivit şefului OJPC Cluj, Mircea Radu.
în total au fost verificate aproape două tone de produse animaliere, în cadrul controlului respectiv. Cele mai mari probleme au fost constatate la incorectitudinea informării consumatorilor prin intermediul site-ului de internet despre modul de comandă şi de livrare a produselor şi tarifele aferente. De exemplu, pe site nu era specificat gramajul porţiei. De asemenea a fost descoperit faptul că în multe dintre produsele preparate erau folosite ingrediente expirate de până la o săptămână.

Comenteaza