Eşti biciclist? Cum să te fereşti de accidente

Eşti biciclist? Cum să te fereşti de accidente
Poliţiştii clujeni fac o serie de recomandări bicicliştilor, menite să ajute la prevenirea accidentelor rutiere în care este implicată această categorie de participanţi la trafic.

Bicicliştii sunt îndemnaţi să se asigure temeinic, din faţă şi din spate, înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire. De asemenea,înainte de a pătrunde pe arterele prioritare sunt sfătuiţi să reducă viteza, să se asigure corespunzător şi, bineînţeles, să acorde prioritate de trecere celor în drept.

"La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră! Este recomandabil să purtaţi o cască de protecţie omologată. Circulând cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers", avertizează poliţiştii.

Nu în ultimul rând, bicicliştii trebuie să aibă în vedere că pentru a circula pe drumul public bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, cu dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare.

 

Comenteaza