Elodia a ieşit la suprafaţă. Pardon, Elodea FOTO

Elodia a ieşit la suprafaţă. Pardon, Elodea FOTO
A venit tocmai din America de Nord şi sluţeşte imaginea Someşului.

Malul Someşului este un loc de plimbare relaxant, mai ales într-o zi frumoasă, nu excesiv de fierbinte, de final de vară. Apa curge lin, iar pe luciul ei poţi vedea plutind pescăruşi sau raţe sălbatice. Dacă, însă, din râu se arată nişte plante compacte, care dau impresia că Someşul a secat şi care ţin mizeriile captive, atunci plimbarea este compromisă. Recomandarea, în această din urmă situaţie, este să cauţi un alt loc de relaxare.

Planta care sluţeşte aspectul Someşului se numeşte Elodea Canadensis şi iese la suprafaţă atunci când nivelul apei este scăzut. Elodea. Elodia. Chiar şi directorul Administraţiei Bazinale Someş-Tisa a fost tentat să rostească numele plantei cu "i".

„Depinde de cum uzinează cei de la Hidroelectrica. În momentul în care scad uzinarea cei de la Hidroelectrica şi au 5-6 metri cubi pe secundă, atunci vedeţi acea plantă verde numită Elodia... Elodea, care creşte necontrolat.

Noi acum încercăm să cumpărăm nişte utilaje speciale, cu care încercăm să o mai scoatem, să aranjăm puţin albia. Sunt nişte bărci care au un utilaj pe ele, care taie Elodea chiar de la rădăcină. În bugetul anului viitor sigur vom prevedea o asemenea achiziţie", a spus Dan Canta, şeful Administraţiei Bazinale Someş-Tisa.

Canta a vorbit şi despre gunoaiele care plutesc pe Someş şi care, odată prinse în capcană de aceste plante acvatice, le zâmbesc ştirb clujenilor şi turiştilor.

„Mizeriile vin din amonte din Floreşti, undeva cam unde e acumularea Floreşti 2. E o nebunie totală acolo. Eu am solicitat primarului să intervină, poate facem un proiect comun, i-am dat şi o amendă. Când creşte apa ia mizeriile şi le duce în aval, iar când scade, se văd toate mult mai bine. Facem curăţenie non-stop în programul nostru de gospodărire a apelor. Non-stop", a subliniat directorul, care este de asemenea consilier judeţean PSD.

Iarba canadiană de gârlă, Elodea Canadensis, e o plantă subacvatică originară din America de Nord, care a ajuns, într-un fel sau altul, în Anglia, Irlanda, Germania, Polonia, România, Ucraina, Bulgaria, Egipt şi Spania.

Se bănuieşte că seminţele acestei plante au fost răspândite de către păsările migratoare. În America, această plantă este răspândită, de la un lac la altul, pe fundul bărcilor care sunt trase pe remorci.

Prezenţa acestei plante distruge fauna acvatică printr-un consum intens de oxigen. Peştii, viermii şi moluştele dispar, iar păsările care se hrănesc în aceste ape mor, de asemenea. Pagubele economice şi ecologice sunt importante în multe ţări din Europa, Asia şi Africa, unde s-a stabilit iarba canadiană de gârlă.

Comenteaza