Electric Castle are propria "armată" de salvatori: 90 de pompieri, 25 de medici și 10 paramedici

Electric Castle are propria "armată" de salvatori: 90 de pompieri, 25 de medici și 10 paramedici

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj a dispus măsurile necesare pentru ca ediția din acest an a festivalului Electric Castle să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

Pentru menținerea unui climat de normalitate pe durata evenimentului, forțele și mijloacele operative vor fi pregătite permanent să intervină în cazul producerii unor incendii, pentru acordarea asistenței medicale de urgență și pentru evacuarea persoanelor aflate în dificultate.

Zilnic, în perimetrul festivalului de la Bonțida vor acționa peste 90 de pompieri, alături de 25 de medici din cadrul UPU-SMURD Cluj și 10 paramedici voluntari. Dispozitivul de intervenție va include trei autospeciale de stingere a incendiilor și șapte ambulanțe SMURD.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, echipajele operative din județul Cluj vor fi sprijinite de încă 17 pompieri proveniți de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele Alba, Harghita, Satu Mare, Gorj, Covasna, Bihor și Timiș.

În incinta festivalului vor funcționa două puncte medicale avansate, deservite de personalul ISU și UPU-SMURD Cluj, precum și alte două puncte medicale operate de Serviciul de Ambulanță Județean.

În paralel, inspectorii de prevenire ai ISU Cluj au desfășurat verificări privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor atât la operatorii economici din apropierea zonei de desfășurare a festivalului, cât și la cei din interiorul perimetrului evenimentului. Aceste activități vor continua și în perioada următoare, pentru eliminarea eventualelor situații de risc pentru participanți.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .