E OFICIAL: Elena Udrea este pe lista urmăriţilor general

E OFICIAL: Elena Udrea este pe lista urmăriţilor general

Poza fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a apărut pe site-ul Poliţiei Române, iar la motivul urmăririi generale este listat mandatul de executare a pedepsei emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I a Penală, după decizia instanţei supreme.

Elena Udrea este urmărită general, în mod oficial, de Poliţia Română, după ce instanţa supremă a condamnat-o la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute.

Pe site-ul Poliţiei Române, unde a apărut poza fostului ministru al Dezvoltării, se arată că faptele pentru care Elena Udrea este căutată sunt luare de mită şi abuz în serviciu.

Poza noua 06.06.2018

captura foto site Poliţia Română

Ministrul Justiţiei a anunţat, miercuri, că extrădarea Elenei Udrea se poate face chiar dacă România nu are tratat bilateral cu Costa Rica, fiind necesar ca fostul ministru să fie dat în urmărire internaţională. Durata extrădării ţine de legislaţia din Costa Rica, a mai precizat Tudorel Toader.

„Extrădarea este posibilă chiar dacă nu avem tratat bilateral de extrădare cu Republica Costa Rica, acesta este primul mesaj. Extrădarea e posibilă chiar în lipsa unui tratat bilateral în domeniul extrădării. În primul rând, e necesar ca persoana condamnată ce urmează să fie extrădată în urmărire internaţională. În al doilea rând, darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, la solicitarea instanţei emitente a mandatului de arestare. Instanţa emitentă a mandatului de arestare urmează să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru a solicita Ministerului Justiţiei să fie dată în urmărire internaţională. În acest moment, nu avem un tratat bilateral cu Republica Costa Rica în domeniul extrădării, însă cooperarea în această materie poate să aibă loc pe două proceduri distincte. Prima dată, în temeiul curtoaziei internaţionale cu asigurarea reciprocităţii. Vreau să subliniez că în prezent nu am avut un astfel de caz de extrădare din Republica din Costa Rica şi în al doilea rând că în acest moment se află în derulare un alt caz de extrădare din Costa Rica. Altul decât cel la care facem referire. A doua procedură - se poate realiza în baza convenţiilor multilaterale la care ambele state au calitatea de parte. (...) Aici trebuie de verificat: domeniul de reglementare a respectivei convenţii la care România şi Costa Rica să fie parte, domeniile de reglementare să se circumscrie tipologiei naturii infracţiunii comise de către cel care urmează să fie extrădat în baza respectivelor convenţii. Intervalul de timp în care se poate finaliza procedura de extrădare ţine de legislaţia Republicii Costa Rica”, a spus ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul unei declaraţii de presă.

Toader a mai spus că, până în acest moment, Ministerul Justiţiei nu a primit nicio informare în privinţa extrădării Elenei Udrea.

Comenteaza