"După dealuri", cel mai aşteptat film românesc al anului, se lansează în cinematografele clujene

Pe lângă drama regizată de Cristian Mungiu îşi mai face intrarea şi "Skyfall", al 23-lea film din seria Bond.

După dealuri

Prezentat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes, unde a câştigat două premii: pentru interpretare şi scenariu, drama "După dealuri" a regizorului Cristian Mungiu ajunge în sfârşit şi în cinematografele de la noi din ţară. Având la bază cazul real de la mănăstirea Tanacu, filmul le are în centru pe două vechi prietene, Alina şi Voichiţa, care se reîntâlnesc după ce una dintre ele a petrecut câţiva ani în Germania, iar cealaltă s-a călugărit. Neînţelegerile dintre cele două femei încep atunci când Alina încearcă să o convingă pe Voichiţa să părăsească mănăstirea şi să se întoarcă cu ea în Germania.

Skyfall/ 007: Coordonata Skyfall

Agentul James Bond revine în "Skyfall", al 23-lea film din cea mai longevivă franciză a tuturor timpurilor. Loialitatea lui Bond faţă de M este testată când trecutul ei se întoarce să o bântuie. Când MI6 este atacat, 007 trebuie să găsească şi să înlăture ameninţarea, indiferent de cât de personale sunt pierderile. Anul acesta seria Bond aniversează 50 de ani de la prima apariţie pe marile ecrane a agentului 007.
Ambele filme rulează la Cinema Florin Piersic şi Cinema City. La Odeon Cineplex se lansează doar Skyfall. n


Hotel Transylvania - o animaţie savuroasă în care te îndrăgosteşti de monştri

n Transilvania a fost folosită iar de americani pentru a face un film cu creaturi fantastice şi a-l vinde la preţ de blockbuster. Ideea unui conte Dracula prezentat ca un tată exagerat de protector, proprietar al unui hotel de lux pentru toate cele mai bizare creaturi, a avut ca rezultat o animaţie savuroasă, care te face să te îndrăgosteşti iremediabil de monştri.

După eşecul pe care l-a avut comedia "That's My Boy", Adam Sandler şi-a spălat reputaţia dându-i voce contelui Dracula, alintat Drachi de întreaga comunitate a monştrilor. Folosindu-se de personaje din filme de groază, "Hotel Transylvania" prezintă de fapt o situaţie cu care se confruntă mulţi părinţi: le este greu sa renunţe la mentalitatea învechită şi să accepte că odorul lor a crescut şi este gata să înfrunte de unul singur viaţa.

Grijuliu şi foarte ataşat, Drachi schimbă scutece, se joacă şi îi citeşte poveşti de groază cu oameni fiicei sale, Mavis (Mavis). Baricadaţi într-un castel din Transilvania înconjurat de păduri bântuite şi cimitire, cei doi primesc anual o mulţime de invitaţi monştri din toate colţurile lumii, de la Frankenstein şi soţia lui, la Cocoşatul de la Notre Dame, o mumie dolofană şi Omul Invizibil. Menajerele hotelului sunt desigur vrăjitoarele care zboară pe mături, iar la uşile tuturor camerelor sunt montate mici capete care te anunţă dacă poţi sau nu deranja.

Regizorul Genndy Tartakovsky, unul dintre animatorii postului de desene animate Cartoon Network, a fost foarte atent la toate detaliile vizuale şi a scos maximul din scenariul semnat de Todd Durham, Dan Hageman şi Kevin Hageman. Apariţia lui Jonathan (Andy Samberg) un turist rătăcit, a declanşat agitarea spiritelor - într-un sens bun - fiindcă monştrii s-au izolat şi şi-au păstrat de-a lungul anilor şi mentalitatea învechită. Spre disperarea lui Drachi, care de sute de ani trăieşte cu frică şi ură faţă de oameni, toate se întâmplă tocmai când vrea să celebreze în stil mare majoratul (118 ani în lumea monştrilor) fiicei sale. Între Mavis şi tânărul muritor, primul om care a păşit în Hotel Transilvania, se crează instant o conexiune, cu care Contele nu este nicidecum de acord. De aici porneşte un şir foarte amuzant de evenimente şi răsturnări de situaţie care te menţin ancorat în poveste şi îţi aduc constant zâmbetul pe buze. Pe ritmurile unor piese pop-rock, la Hotel Transylvania se dă cea mai reuşită petrecere făcută vreodată, iar toţi cinefilii sunt invitaţi la distracţie! n

Rubrică oferită de CinemaRx.ro

 

Comenteaza