Două zile consacrate artei bizantine la Cluj

Două zile consacrate artei bizantine la Cluj
Cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Artei Bizantine va debuta miercuri la Cluj-Napoca, prin oficierea Liturghiei la catedrala mitropolitană, răspunsurile urmând să fie date de grupul de muzică psaltică "Sfântul Ioan Damaschin". Evenimentul va mai include o expoziţie de icoane, un workshop şi o masă rotundă.

Evenimentul va debuta miercuri, 6 martie, cu oficierea Liturghiei, de la ora 8 dimineaţa, la catedrala mitropolitană ortodoxă din Cluj-Napoca, răspunsurile urmând să fie date de Grupul Sfântul Ioan Damaschin", organizatorul principal al eveneimentului. De la ora 17 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (strada Memorandumului) va avea loc vernisajul unei expoziţii ce include lucrări realizate de membrii ansamblului amintit.

În cea de-a doua zi a evenimentului între orele 9-15 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei va avea loc un workshop de artă bizantină.

Ediţia din acest an a ZAB va culmina cu o masă rotundă, cu genericul "Concepte în arta bizantină", ce se va desfăşura joi, între orele 16-19, la aceeaşi locaţie. Vor paricipa conferenţiarul universitar Elena Chircev, muzicolog, lectorul universitar Vlad Mureşan, filosof, sociologul Simion Pop, asistentul universitar Sorin Albu şi arhitectul Călin Chifăr.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comenteaza