Două prostituate din Cluj, condamnate definitiv la închisoare după ce au tâlhărit un medic
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Noi 2021, 10:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

Două femei care practicau prostituția în Cluj au fost condamnate definitiv la închisoare, după ce au tâlhărit un client.
Chemate să întrețină relații sexuale cu un medic, s-au trezit că omul, în final, nu vrea să le mai plătească. Potrivit procurorilor, una dintre tinere s-a enervat atât de tare, încât l-a tras jos din pat pe barbat și i-a aruncat în ochi o soluție toxică.
Apoi, cele două femei au plecat cu un televizor, un laptop și cu suma de 2.500 de lei. Curtea de Apel Cluj a condamnat-o pe una dintre ele la doi ani și 6 luni de închisoare cu executare în regim de detenție, iar pe cealaltă la doi ani și trei luni cu suspendare, însă cu obligația de a munci 60 de zile în folosul comunității.