Două generaţii în şcoala primară anul următor

Două generaţii în şcoala primară anul următor
Părinţii clujeni vor decide în anul şcolar viitor dacă îşi vor înscrie copiii în clasa pregătitoare sau direct în clasa întâi. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a dat asigurări la Cluj că unităţile şcolare sunt pregătite pentru introducerea clasei pregătitoare începând de anul viitor. Astfel, în anul şcolar 2012-2013 vor exista, în paralel, două generaţii de boboci în şcoala primară.

"Nu există nici o problemă în tot ceea ce ţine de organizarea clasei pregătitoare în anul şcolar viitor. Toată comunicarea pe clasa pregătitoare va fi făcută foarte curând, cu toate detaliile pentru părinţi şi pot să vă asigur că va fi făcută o campanie de informare a părinţilor şi a elevilor în cel mai profesional mod posibil", a declarat Daniel Funeriu. El susţine că prin intermediul clasei pregătitoare zeci de mii de elevi vor beneficia de şcolarizare. "Consecinţa majoră a introducerii clase pregătitoare este că 20.000 de elevi din România care nu ar fi mers într-un cadru şcolar vor merge la şcoală. Va exista o creştere a oportunităţilor de învăţare ale copiilor. Trecerea de la grădiniţă la şcoală era mult prea abruptă. Copiii vor avea o clasă pregătitoare, unde vor învăţa jucându-se, tocmai pentru a avea o perioadă de tranziţie, pentru a le da cele mai bune preachiziţii pentru urmarea învăţământului ulterior", a spus Funeriu.

Marinela Marc (foto), inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, susţine că unităţile de învăţământ clujene sunt pregătite pentru schimbările din anul şcolar viitor. "Clasa pregătitoare va fi organizată în şcoli. În anul şcolar 2012-2013 vom avea două generaţii de boboci în şcoala primară. Va fi la latitudinea părinţilor dacă îi vor înscrie pe elevii de 6-7 ani în clasa pregătitoare sau în clasa întâi", a explicat Marinela Marc. Urmează ca Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) să elaboreze curricula şcolară pentru clasa pregătitoare. "Urmează să apară informaţii cu ce se va studia în această clasă. În ultimele două săptămâni am discutat cu toţi directorii de şcoli şi cu toţii şi-au propus clase pregătitoare. Niciunul nu mi-a spus că nu e pregătit sau că are o problemă în acest moment. Peste vară se vor amenaja clasele pregătitoare cu mobilier modular", a adăugat Marc.

Ministrul Daniel Funeriu a participat la Cluj la o întâlnire cu inspectorii şcolari responsabili pe probleme de minorităţi cu privire la implementarea Legii educaţiei. "Au fost discutate foarte multe lucruri legate de învăţământul minorităţilor. S-a discutat asigurarea a ceea ce prevede legea şi tradiţia în România pentru minorităţi, dar şi învăţarea limbii române, aşa cum prevede legea la cele mai înalte standarde. Pentru a avea cetăţeni bine pregătiţi, ei trebuie să vorbească şi limba română foarte bine", a declarat Daniel Funeriu. Astfel, discuţiile s-au centrat pe metodologiile la Legea educaţiei, care sunt în lucru, pe curricula şcolară, dar şi pe elaborarea de manuale. "Au fost discuţii punctuale pe aspecte din lege, pe metodologiile care sunt în lucru, curricula şcolară şi elaborarea de manuale. Domnul ministru s-a referit la celelalte aspecte din lege care urmează să fie implementate din anul şcolar viitor, clasa pregătitoare, clasa I, clasa a IX-a, consiliile de administraţie din şcoli", a precizat Marc.

La întâlnire a fost prezent şi vicepremierul Marko Bela. "În acest moment avem un cadru juridic adecvat privind învăţământul în limba maternă, care asigură în cazul tuturor materiilor o predare în limba maternă, şi în acelaşi timp există posibilitatea funcţionării claselor în limba maternă, dar legea trebuie aplicată peste tot şi în toate domeniile. După părerea mea, aplicarea legii, luând în considerare că a trecut un an de când am adoptat această lege, a fost mult mai lentă şi mult mai anevoioasă decât am fi vrut. Motivul este în primul rând situaţia de criză economică", a declarat Marko Bela.

Costuri cu schimbarea denumirilor şcolilor

O parte dintre unităţile de învăţământ vor trebui să îşi schimbe denumirea, conform unei metodologii aprobate în luna decembrie de MECTS. Astfel, şcolile cu clasele I-IV se vor numi şcoli primare, şcolile cu clasele I-VIII vor fi numite şcoli gimnaziale, iar grupurile şcolare se vor numi licee tehnologice. Grădiniţele, colegiile şi colegiile naţionale îşi vor păstra denumirea. "Costurile legate de schimbarea denumirilor nu sunt aşa de multe. Întotdeauna cheltuielile legate de schimbarea siglelor şi ştampilelor erau suportate integral de minister. Şi când s-a schimbat denumirea ministerului şcolile şi-au elaborat alte ştampile, nu numai când a fost vorba de schimbarea denumirii unei unităţi de învăţământ", a spus Marinela Marc.

 

Comenteaza