Două femei, rănite de o căruţă desprinsă de la un tractor. Cum s-a întâmplat spectaculosul accident
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Sep 2015, 14:44
- Eveniment
- Ascultă știrea

ineditul eveniment rutier a avut loc marţiîn jurul orei 19:00 pe raza comunei Viişoara. Conform poliţiştilor, un tânăr de 18 ani din localitatea respectivă se afla la volanul unui tractor marca U 650 care tracta o căruţă, fără a deţine permis de conducere, iar la efectuarea unui viraj la dreapta pe o straduţă laterală în rampă căruţa s-a desprins.
Vehiculul s-a deplasat pe o distanţă de aproximativ 20 metri, până în rigola de beton, iar apoi pe trotuar, unde a surprins şi accidentat două femei din comuna Viişoara, în vârstă de 73 şi 80 ani.
Conducatorul auto s-a deplasat la domiciliul său cu vehiculele implicate în accident, fără să anunţe poliţia despre producerea accidentului, deşi în urma impactului femeia de 80 de ani a fosr rănită grav, iar cealaltă uşor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.