Doi tineri clujeni arestați după ce au distrus o mașină, au bătut un bărbat și au terorizat un magazin

Doi tineri clujeni arestați după ce au distrus o mașină, au bătut un bărbat și au terorizat un magazin

Judecătoria Huedin a dispus măsuri preventive în cazul celor cinci persoane reținute în urma incidentului violent petrecut în localitatea Călățele, județul Cluj.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, un tânăr de 22 de ani și un altul de 26 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe numele altor trei persoane implicate în eveniment a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cercetările continuând sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Reamintim că, în data de 4 octombrie a.c., polițiștii din Huedin, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare cinci mandate de aducere pe numele bărbaților bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni.

Conform IPJ Cluj, totul a pornit în jurul orei 12:15, când un bărbat de 40 de ani a sesizat prin 112 că, în parcarea unei unități comerciale din Călățele, mai multe persoane ar fi distrus un autoturism prin lovituri cu obiecte contondente și ar fi agresat fizic un bărbat de 52 de ani, care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, aceleași persoane ar fi pătruns în magazin, unde ar fi amenințat angajații și clienții, înainte de a părăsi locul.

Polițiștii sosiți la fața locului au confirmat cele sesizate, iar în urma investigațiilor, suspecții — cinci bărbați cu vârste între 16 și 33 de ani, din localitatea Călățele — au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore.

Comenteaza