Doi români au murit într-un accident rutier în Bulgaria
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Aug 2016, 15:36
- Eveniment
- Ascultă știrea

Potrivit biroului de presă al autorităţilor locale, accidentul a avut loc în apropierea comunei Pchelarovo din regiunea Kărdjali joi, în jurul orei 06.40, când o maşină înmatriculată în România a intrat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un vehicul de transport marfă. Se pare că autoturismul avea viteză mare şi s-a răsturnat în urma coliziunii cu camionul.
În urma impactului, două persoane, o femeie în vârstă de 36 de ani şi un bărbat în vârstă de 34 de ani şi-au pierdut viaţa. Şoferul autoutilitarei şi un copil de 4 ani din maşină au fost spitalziaţi, relatează Mediafax.