Descoperire macabră. Pompierii au găsit un bărbat spânzurat în timp ce stingeau incendiul izbucnit într-o locuință

Descoperire macabră. Pompierii au găsit un bărbat spânzurat în timp ce stingeau incendiul izbucnit într-o locuință
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: isu galati

Un bărbat de 44 de ani a dat foc locuinţei, iar apoi s-a spânzurat într-o anexă a gospodăriei.

Evenimentul trafic a avut loc, duminică, 14 aprilie, în localitatea Conacu, judeţul Constanţa.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat luni, că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică seara, cu privire la faptul că într-un imobil din satul Conacu a izbucnit un incendiu.

“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. După lichidarea incendiului, într-o anexă a imobilului a fost descoperit cadavrul unui bărbat, de 44 de ani. Din primele cercetări rezultă că acesta s-ar fi spânzurat, după ce ar fi provocat incendierea locuinţei”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa, conform News.ro.

Oamenii legii continuă cercetările în acest caz şi au deschis dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă.

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au precizat că în urma incendiului au ars acoperişul clădirii pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, un autoturism şi alte bunuri materiale.

Comenteaza