De la bălăceală și bronz, la patine și gheață. Cum s-a transformat cel mai mare ștrand din Cluj FOTO

De la bălăceală și bronz, la patine și gheață. Cum s-a transformat cel mai mare ștrand din Cluj FOTO
Dacă până acum ștrandurile clujene intrau în pauză în sezonul rece, situația se schimbă. Cel mai mare ștrand din Cluj-Napoca s-a tranformat în... patinoar natural, iar cele trei bazine sunt numai bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Începând din acest weekend, Clujul are un nou spațiu care permite practicarea unuia dintre mai iubite sporturi. Pentru prima dată în oraș, un ștrand se transformă, pe timpul iernii, în patinoar. Dacă până acum locația era asociată cu bronzul și bălăceala, situația se schimbă radical.

În prima zi în care s-a dat start distracției pe patine, cei mai încântați au fost, bineînțeles, copiii, însă și adulții s-au bucurat să facă puțină mișcare după sărbători, iar ideea patinoarului în locul ștrandului le-a surâs. Gheața a fost testată încă de la primele ore ale deschiderii.

"E o inițiativă foarte bună, trebuie dusă mai departe. Ne place foarte mult, sunt trei bazine, pentru copiii mici este pregătit un loc special, e frumos", spune unul din clujenii care, alături de familie, și-a petrecut prânzul la patinoar.

Ștrandul este al Primăriei, însă este administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj. Iar pentru ca locația să funcționeze și pe timp de iarnă, administratorii s-au pus pe treabă, au investit 15.000 de lei, iar acum își așteaptă clienții.

"Ideea a pornit de la faptul că această parte din patrimoniul nostru nu poate fi folosită decât în sezonul estival, adică numai vara și ne-am gândit ce să facem ca să îi dăm folosință și iarna. Așa că ne-am gândit să facem aceste amenajări în bazine", a declarat Ion Pantelimon, directorul RADP Cluj.

Pentru a evita accidentele care ar fi putut fi produse, administratorii locației și-au luat toate măsurile de precauție necesare pentru ca distracția clujenilor să fie în afara oricărui pericol.

"Inițial ne-am gândit să păstrăm apa să înghețe, dar era problemă că se putea sparge gheața și s-ar fi putut produce accidente și atunci am folosit partea de jos și am crescut, treptat, nivelul apei pe măsură ce a înghețat. Am făcut și mantinelele, le-am protejat tot pentru a nu se întâmpla accidente și se pare că ne-a ieșit un lucru bun. Noi dorim să îl dăm clujenilor spre folosință cu cheltuieli cât mai mici pentru ei", a menționat Pantelimon.

Intrarea este gratuită în primele cinci zile de funcționare, iar mai apoi cei care vor să se bucure de distracție pe gheață vor trebui să scoată din buzunare cinci lei pentru copii, respectiv zece lei pentru adulți pe zi.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza