Daniel David: Scurt ghid psihologic în condiții de război

Daniel David: Scurt ghid psihologic în condiții de război

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), profesor asociat („adjunct professor”) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai în New York, SUA și directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute în New York, SUA. Este președintele Asociației Psihologilor din România. 

Războiul (și consecințele sale) reprezintă o problemă practică, cu componente psihologice, și a cărei rezolvare eficientă implică intervenții psihologice. 

Așadar, pentru a aborda eficient problema practică trebuie întâi să ne pregătim foarte bine psihologic.

Pentru pregătirea psihologică avem nevoie de un set mintal rațional, caracterizat (după abordarea cognitiv-comportamentală a specialiștilor americani în psihologie Aaron T. Beck și Albert Ellis) prin: 

gândire flexibilă („prefer”), 
(b) non-catastrofare („este rău, dar nu cel mai mare rău posibil”), 
(c) toleranță la frustrare („nu-mi place, dar pot tolera și merg mai departe”) și 
(d) evaluări nuanțate ale oamenilor/vieții („ai un comportament stupid”, în loc de „ești stupid”). Acest set mintal va genera emoții negative, dar sănătoase – ex. îngrijorare, dar nu panică/anxietate; nemulțumire, dar nu furie/agresivitate; tristețe, nu deprimare –, care ne motivează pentru a aborda adecvat problema practică. Mai mult, pe acest fond emoțional pot să apară și emoții pozitive (ex. te poți bucura de succesul copilului tău) și implicări empatice/de compasiune față de ceilalți, atitudinea psihologică fiind în general una de optimism realist. 

MAI MULTE AICI!

Comenteaza