Cutremurător! Părinții unei eleve din Cluj susțin că tânăra ar fi fost drogată și agresată după banchetul de absolvire

Cutremurător! Părinții unei eleve din Cluj susțin că tânăra ar fi fost drogată și agresată după banchetul de absolvire
ilustrativ

O elevă de 18 ani din Cluj-Napoca a ajuns la spital în noaptea banchetului de absolvire, iar cazul a declanșat o anchetă a poliției.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Familia susține că tânăra ar fi fost drogată și ulterior agresată sexual, acuzații care urmează să fie verificate de anchetatori prin expertize medico-legale, analize toxicologice și audierea persoanelor implicate, scrie FoaiaTransilvania.

Ancheta deschisă în urma cazului elevei continuă să avanseze, iar potrivit unor surse judiciare citate de Foaia Transilvană, polițiștii ar fi reușit deja să identifice mai mulți tineri suspectați de implicare în evenimentele investigate. În prezent, anchetatorii desfășoară activități pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-au produs faptele.

Banchetul ar fi fost organizat pentru absolvenții Liceului „Virgil Madgearu” din Cluj-Napoca, însă, potrivit unui reprezentant al unității de învățământ, școala nu a avut nicio implicare în organizarea evenimentului, acesta fiind desfășurat în regim privat, la un restaurant din oraș, de către părinții unui elev.

Conform acelorași surse, cazul este tratat ca prioritar la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, iar verificările sunt coordonate de structurile de investigații criminale. Sunt analizate declarații, înregistrări video și alte probe ridicate pentru reconstituirea evenimentelor.

Familia tinerei susține că aceasta a ajuns la spital în stare gravă, având dificultăți de comunicare și prezentând o perioadă de confuzie și lipsă de memorie referitoare la evenimentele de după plecarea de la petrecere. De asemenea, familia a menționat că documente medico-legale ar indica existența unor leziuni, care au fost puse la dispoziția anchetatorilor.

Deși mai multe persoane ar fi fost deja identificate, polițiștii continuă administrarea probelor înainte de a dispune eventuale măsuri legale.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .