Cunoscut teolog din Elveţia se întâlneşte cu clujenii
- Scris de Ovidiu Cornea
- 01 Noi 2011, 00:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Recunoscut în mediul academic internaţional, ieroschimonahul Gabriel Bunge este specialist în patrologie (studiul scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii), doctor în teologie şi filosofie.
El este născut în Germania, iar în 1962 a intrat în mănăstirea benedictină Chevegtone din Belgia, în 1972 fiind hirotonit preot. El a publicat numeroase lucrări de spritualitate, unele dintre ele fiind traduse şi publicate în limba română. Bunge a scris mult despre Evagrie Ponticul, călugăr şi teolog cunoscut în secolul IV. În august 2010, ieroschimonahul Gabriel Bunge a trecut la ortodoxie, în timpul unei slujbe de priveghere oficiată la o biserică din Moscova. Părintele Gabriel Bunge locuieşte în continuare într-un mic schit din munţii Elveţiei. Întâlnirea la care va participa la Cluj va avea loc miercuri, de la ora 18:30, în aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, de pe strada Teodor Mihali din cartierul Gheorgheni. Întâlnirea este organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Cluj-Napoca şi va avea tema "Cele şapte păcate capitale şi tămăduirea lor în contextul lumii actuale".