Cum s-a produs accidentul mortal de lângă Cluj: o persoană a murit, iar alta a fost rănită

Cum s-a produs accidentul mortal de lângă Cluj: o persoană a murit, iar alta a fost rănită

În data de 11 mai, în jurul orei 15:00, pe DN VOCNE s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și cisternă, informează Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, un autoturism condus de un bărbat de 66 de ani, din comuna Jucu, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în împrejurări ce urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Acesta a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din sens contrar, condus de un bărbat de 47 de ani, din județul Bihor.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat, iar un pasager în vârstă de 54 de ani, aflat în același vehicul, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Totodată, autoritățile reamintesc participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unui comportament preventiv, mai ales în condiții meteo dificile, cu carosabil umed și vizibilitate redusă. Adaptarea vitezei, păstrarea distanței de siguranță și evitarea depășirilor riscante sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor rutiere.

CITEȘTE ȘI: Accident GRAV pe Bulevardul Muncii din Cluj, spre Apahida: un bărbat a decedat. O altă victimă a fost transportată la spital

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .